Ia cu tine și inima mea… la studii în Florența și Atena!

V-am spus în trecut că studiile în altă țară sunt altceva și că vă oferă șansa de a vă dezvolta pe toate planurile, să vă atingeți potențialul și să vedeți lumea cu alți ochi. Pentru că de cele mai multe ori poveștile altor studenți sunt cele care ne inspiră și ne motivează să ne urmăm visele, v-am pregătit un mic interviu cu o persoană care a avut curajul să fie altfel și să vadă lumea în culori: Florin Berariu. 

Florin a avut ocazia să exploreze beneficiile a trei sisteme educaționale diferite: cel din România, la Facultatea de Psihologie din cadrul UAIC Iași, cel din Italia, la Università degli Studi di Firenze și cel din Grecia, la National and Kapodistrian University of Athens. Mai jos, avem câteva impresii cu care acesta a rămas după experiența la studii în altă țară:

Ce a însemnat pentru tine experiența de student în altă țară?

Pentru mine, experiența fost ceva cu totul deosebit. Am avut oportunitatea să studiez 5 luni în Florența, după care am plecat 5 luni în Atena, timp în care am văzut și am trăit atât de multe experiențe importante pentru evoluția mea. Faptul că te desprinzi de confortul casei pentru studii, pentru a învăța altfel și faptul că alegi să trăiești pe cont propriu, să vezi și descoperi o lume nouă, care te surprinde în fiecare zi cu ceva unic, îți demonstrează că sufletul tău nu va rămâne niciodată într-un singur loc atata timp cat te dezvolți ca individ. 

Sistemul de învățământ din Italia și Grecia promovează diversitatea, acceptarea, ghidarea celor ce doresc să se axeze pe domenii cheie de cunoaștere, unde înțelepciunea și cunoștințele se combină, nu sunt independente una de alta. Însă cel mai important, mediul existent în astfel de tari favorizează exprimarea sinelui, descoperirea de pasiuni, de laturi interioare care poate nu au fost puse în valoare, iar virtuți ca bunătatea, compasiunea, înțelegerea, acceptarea și încrederea de sine sunt puse pe primul plan. Totuși, totul depinde de fiecare în parte. 

Un alt plus este faptul că oamenii sunt atât de deschiși, locurile sunt atât de încărcate cu artă, istorie și frumusețe încât este o risipa să nu vă bucurați de ocazia de a studia departe de casă. Vă recomand cu încredere să trăiți autentic, să respirați din aerul noutății și să gustați din dulcea deschidere către ceea ce sunteți cu adevărat.

Cum te-a schimbat aceasta experienta?

Mi-a arătat cine sunt eu cu adevărat. Mi-am îmbrățișat sinele, mi-am oferit libertatea de a mă exprima în orice fel doresc și am început un drum frumos către acceptare totală și iubire. Atunci când trăiești pe o perioada atât de lungă de timp într-un mediu cu oameni străini, dar care te lasă să te manifești în orice fel dorești și care îți încurajează evoluția ca persoană, nu are ce să meargă rău. Am avut noroc să împart cele două perioade cu o prietenă extraordinară, cu care am învățat împreună ce înseamnă viața adevărată și căreia îi mulțumesc că a fost alături de mine, 24/24 la propriu. 

Asta înseamnă până la urmă maturitatea. Sa faci alegeri ca aceasta, să lași în urmă programe și modalități care nu sunt eficiente pentru tine și să-ți dai seama că poți face orice dorești, că nimeni nu are dreptul de a-ți îngrădi libertatea și că singura validare de care ai nevoie este din partea ta. Așa se învață totul și fiecare are ritmul lui. Nu putem grăbi procesul în nicio circumstanță. 

Nu există fericirea mai mare decât cea de a avea liniștea unei decizii bune și de a ști că poți face orice îți dorești fără a fi judecat. Este cred că idealul spre care ne îndreptăm cu toții. Conștientizați că sunteți liberi să plecați în țări extraordinare ca acestea, unde orice îți dorești tu e frumos și unde limitelele nu există.

Pentru Florin, la fel ca pentru mulți alții, studiile în altă țară au fost schimbarea de care avea nevoie pentru a se descoperi pe sine, pentru a întări relații și pentru a înțelege cât de frumoasă poate fi viața dacă lăsăm fricile în spate și alegem să facem pașii necesari pentru un parcurs frumos!

Tu știi unde vrei să studiezi mai departe? Dă aripi visului tău!

Poate te-ar interesa