Cea de-a treia ediție FestivalYA leagă prietenii și vorbește despre prieteniile legate în jurul cărților cu autori de carte YA renumiți, ca Leigh Bardugo, Adam Silvera, Nicola Yoon, Marissa Mayer, Lexi Ryan, Jen Frederick, Caroline O’Donoghue, Gayle Forman, Tricia Levenseller, Ruta Sepetys, Dana Schwartz sau Jennifer Lynn Barnes. Creatori de personaje dinamice, plasate în genuri diferite, de la fantasy la ficțiune istorică, scriitorii de carte pentru adolescenți îi așteaptă pe tinerii cititori să treacă granița imaginarului și să discute despre cât de complicat e să fii adolescent, despre cum poveștile îi ajută să depășească problemele cotidiene, să se facă înțeleși și să privească cu încredere spre ziua de mâine, dar și despre cărțile lor mai noi sau mai vechi, pasiuni și surse de inspirație.
Întâlnirile vor fi transmise pe paginile de Facebook Cărturești, dar și pe canalul de Youtube Cărturești – CărtureștiTube.
În plus, în perioada 9-22 mai, cititorii se pot bucura de o reducere de 20% la cărțile editurilor partenere FestivalYA în stoc pe carturesti.ro, iar în librării vor găsi aceeași ofertă în perioada 9-15 mai.
Înscrierile la evenimente se fac în formularul online disponibil și pe blogul Cărturești.
Programul pe zile arată astfel:
Joi, 12 mai
18:00 Masterclass de ilustrație cu Ileana Surducan și Maria Surducan
19:30 Întâlnire cu Marissa Meyer
21:00 Întâlnire cu Leigh Bardugo
Vineri, 13 mai
19:30 Întâlnire cu Dana Schwartz
21:00 Întâlnire cu Nicola Yoon
Sâmbătă, 14 mai
17:00 Puzzle Poetry cu Mircea Andrei Florea
19:00 Întâlnire cu Jennifer Lynn Barnes
Duminică, 15 mai
17:00 Întâlnire cu Adina Popescu
18:30 Întâlnire cu Michelle Hodkin
20:00 Întâlnire cu Neal Shusterman
Organizat pentru prima dată în 2019, FestivalYA este un eveniment online care creează un spațiu de discuție pentru adolescenți și le oferă ocazia întâlnirii scriitorilor preferați. Printre autorii care au spus da edițiilor trecute se numără: John Green, Anna Todd, Hafsah Faizal sau Benjamin Alire Sáenz.