Peste 18.000 de tineri au venit la RIUF Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi şi Constanţa 😎

Am sărbătorit cea de-a  XXIII-a ediție a Romanian International University Fair, cel mai mare eveniment educațional din Sud-Estul Europei, în București, Cluj, Iași și Constanța.

18.500 de elevi de liceu şi studenţi au venit să-și aleagă drumul către studiile și cariera lor în cele patru orașe. Au discutat cu peste 100 de universități şi instituţii educaţionale din România şi din străinătate din 15 țări, dar și cu consultanții educaționali şi vocaţionali.

Totodată, cei care au acceptat provocarea lansată de conferințele YouForum ,,Better you, better youth” au putut afla sfaturi despre carieră și dezvoltare personală de la profesioniști din mass-media, PR, marketing, muzică, zona juridică sau antreprenoriat.

În Bucureşti, timp de două zile au trecut pragul RIUF de la Sala Palatului 8.800 de persoane. La București universităţile au oferit informaţii peste  7.000 de programe de licență și masterat. Universităţi aflate în top 100 mondial precum Imperial College London, University College London, University of Bristol au discutat cu elevii de liceu şi studenţii despre programe în domenii precum business, economie, IT&Computer Science, tourism management, arte, inginerie, dar și programe inedite pentru doctorat. Conferinţa RIUF YouForum a oferit peste 35 de sesiuni de discuţii, ateliere practice şi prezentări ale insituţiilor internaţionale.

În Cluj Napoca, 4.700 de tineri au povestit la Sala Polivalentă cu peste 60 de instituţii educaţionale precum University of Groningen, University of Birmingham, University of Nottingham, University of Essex şi au participat la cea de-a treia ediţie a conferinţei RIUF YouForum, unde au aflat răspunsuri despre orientarea în carieră şi dezvoltarea personală de la peste 25 de speakeri din România şi din străinătate.

La Palas Congress Hall, în Iași, au venit 4.000 de persoane care au putut afla informații despre 6.000 de programe de licență si masterat, surse de finanţare, burse şi oportunităţi oferite de peste 60 de universități prezente din 9 țări.

În Constanța peste 1.000 de elevi de liceu şi studenţi au venit să interacționeze cu universitățile are au pregătit toate informaţiile necesare despre peste 4.000 de programe de licență și masterat. Totodată au putut participa și la seminarii și prezentări ale reprezentanților universitățlor prezente la eveniment dedicate elevilor și profesorilor.

Învățăm mai departe, împreună cu voi și ne revedem în primăvara lui 2019! Până atunci vă spunem tuturor mult succes la școală și în activitățile nonformale pe care le faceți cu atâta pasiune. You ROCK!

Poate te-ar interesa