Marius Mariș are 21 de ani și a inițiat o mulțime de proiecte dedicate educației. A urcat pe scena TEDx, a fotografiat la cele mai mari festivaluri din țară (între care și Electric Castle, Summer Well, TIFF) și este student în anul I, la Advertising în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a UBB.
Spune despre el că este un ,,lansator de idei pe orbită, călător în timp prin fotografie, desenator al lumii prin design, dătător din gură necontenit, consumator de artă în toate formele ei, posesor de mâță neagră pentru noroc, cititor alternativ de literatură științifică și poezie, bucătar sezonier în limita timpului și creativ până la epuizare”.
Din interviul acesta afli cum a crescut Marius prin toate proiectele dezvoltate încă din liceu și prin voluntariat. #daretodream
1. Marius, deși ești foarte tânăr, ai acumulat o mulțime de experiențe în diverse proiecte. De ce ești cel mai mândru?
Ah, super grea întrebarea. În mod normal, dacă există ceva numit „normal”, ar trebui să fiu mândru de un lucru pe care l-am creat, afacerile pe care le-am pornit, de momentele salvate pe senzorul aparatului meu foto, de design-urile care apar pe clădiri imense ale Clujului, de proiectele unde am contribuit cu o cărămidă mică în construcția lor, de discursurile mele la TEDx sau de micile rotițe pe care le schimb în sistem. Totuși, cred că cel mai mândru sunt de oamenii din jurul meu. Am avut norocul să găsesc, de-a lungul timpului scurt pe care l-am trăit până acum, o mulțime de oameni care m-au ajutat să cresc foarte repede, oameni pe care sper că i-am făcut mândri. Acum, încerc la rândul meu să ajut alți oameni să crească, și fiecare lucru mișto pe care ei îl fac mă face să fiu mândru, ca și cum lucrul acela ar fi creat de mine. Sună abstract, dar foarte simplu spus, sunt mândru că pot da mai departe ce știu.
2. Pe tine te definesc și trei proiecte: BLANĂ!, iXperiment, TED-Ed Classes. Ce au în comun proiectele acestea?
Tinerii. E destul de simplu, fiecare din proiectele astea vrea să dovedească „oamenilor mari”, cu ochelari de cal, că viitorul nu e așa întunecat cum îl văd ei. Se tot spune despre noua generație că e pierdută. Realitatea e diferită. Dacă s-ar infiltra puțin printre ei ar putea să vadă că între copii care vin din spate se găsesc o mulțime de viitori lideri incredibili de inteligenți, adaptabili și plini de motivație. Rolul nostru, când ajungem la rândul nostru oameni mari, e să avem grijă ca acești copii să nu își piardă motivația și optimismul ăla incurabil. Totuși fiecare proiect diferă un pic.
BLANĂ! e un ONG educațional pe care l-am fondat anul trecut cu trei prietene foarte bune, i-am spus ”BLANĂ!” pentru că de fiecare dată când ne iese un proiect mișto, zecile de tineri implicați strigă la unison ”BLANĂ!”. Asociația a funcționat mai bine de 10 ani ca un grup informal de implicare civică al liceenilor, dar din 2018 a luat și forma asta juridică cu un nume abstracto-dubioso-neînțeles.
Apoi e iXperiment care a luat naștere acum 3 ani, când Mara, o tipă mișto din Gherla care era încă în liceu pe-atunci, m-a sunat și mi-a spus că pornește primul accelerator de start-up-uri pentru liceenii din România. Descrierea ideii ei s-a încheiat cu întrebarea ”Te bagi?”. Răspunsul se subînțelege. După prima ediție proiectul a câștigat TEDxEroilor Awards, iar restul e istorie. Cert e că acum, când răspund la întrebările astea, se fac înscrierile pentru a 4-a ediție a acceleratorului. Deci dacă ești licean trebuie neapărat să vezi despre ce e vorba.
Și dacă tot am amintit de TEDxEroilor, oamenii mișto de acolo m-au sunat după ceva timp și mi-au zis că aduc în România pentru prima oară conceptul de TED-Ed Classes (acum numit TED-Ed Student Talks). O serie de ateliere de vorbit în public pentru elevi. Am sărit rapid și acolo, proiectul a durat un singur an, dar aștept din moment în moment să apară iar în calendarul meu.
Și apoi mai sunt toate celelalte training-uri, ateliere, cursuri unde merg să dau puțin din ce știu și să mă hrănesc cu energia și optimismul tinerilor din jurul meu.
3. Tu te implici foarte mult pe partea de educație. De ce te interesează acest domeniu?
Educația altora e cea mai sigură investiție în viitorul meu. Dacă ai bani, nu investi în acțiuni, obligațiuni, blockchain sau alte grafice care cresc și scad, e un singur grafic cu potențial de creștere nelimitat: educația. Sisteme politice slabe, sisteme de sănătate slabe, sisteme de infrastructură slabe. În România arătăm mereu cu degetul spre toate problemele astea. Dar cel mai greu ne e să realizăm că sunt efecte, și nu cauze. Cauza problemelor, acolo la rădăcină, e un sistem public educațional slab.
În final ce putem face să ne asigurăm și nouă un viitor mai bun e să investim în schimbări bune în educație. O putem face de jos în sus, sau vice-versa cu puțin noroc. O putem face simplu, prin bani sau varianta mai complicată, prin timp, energie și prin a da mai departe ce știm noi. Simplu zis: kids are the only hope for the future, because they are the future.
4. Din punctul tău de vedere cât de mult contează implicarea în activitățile de voluntariat? Ce aduce în plus?
Pentru mine, voluntariatul a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat până acum. Renunți la o mare parte din ego-ul tău prin simpla acțiune de a face ceva fără să aștepți o răsplată imediată. Pentru că dacă Generația Z e acuzată de ceva, ea e acuzată de dorința infinită de „instant gratification”, ideea asta de a primi lucrurile atunci când le vrei. Vrei apreciere? Postezi o poză. Vrei o pizza? O comanzi într-un minut. Vrei să vezi un sezon întreg dintr-un serial? Dai play. Vrei să ieși la întânire? „Swipe right”! Apoi e voluntariatul, în care răsplata pentru munca ta nu e un salariu lunar și bonusuri, nu, voluntariatul îți oferă avantaje pe termen lung: aptitudini, autocunoaștere și relații puternice, plus posibilitatea evidentă de aface un lucru bun.
5. Crezi în ideea de mentorat? Dacă da, de ce, daca nu, also, de ce? 🙂
Cred e puțin spus. Mentoratul e o religie pentru mine. Ideea de a ajuta alți oameni să ajungă mai buni ca tine. Căt e awesome e asta? Mentoratul își are originea acum mulți-mulți ani, pe atunci se numeau maeștrii și ucenici. Românii au preluat-o folosind expresia ”a fura meserie”. Acum domeniul business a transpus-o în termeni pompoși precum „mentorship” și „shadowing”. Trecând peste toate interpretările posibile ale mentoratului, realitatea este că, găsirea unui mentor e unul din cele mai pragmatice metode de specializare într-un domeniu. Personal datorez foarte mult oamenilor care m-au ajutat să învăț tot ce știu astăzi.
6. Cum găsești timp pentru toate? Știu că acum ești și student.
Nu găsesc, mă găsește el pe mine, muncind. Facultatea este ultimul lucru care îmi stă în cale în momentul ăsta. Îmi stă în cale dependența mea de a spune „da” și presiunea alias-ului pe care mi l-am ales acum 3 ani: The Workacholic. Totuși am ajuns în punctul în care trebuie să învăț să spun nu, și e al naibii de greu. Știu că dacă nu învăț să fac lucrul ăsta burnout-ul îmi bate la ușă, iar probabil cel mai important obiectiv de anul ăsta, pentru mine, este să găsesc un punct de echilibru între toate lucrurile pe care le iubesc și să îmi las puțin spațiu în program să descopăr lucruri noi de care să mă îndrăgostesc.
7. Având în vedere că nu a trecut foarte mult timp de când ai absolvit liceul, ce sfat i-ai da tu unui elev, dacă te-ar întreba cum să-și aleagă cariera?
Nu sunt cea mai în măsură persoană să dau sfaturi. Nimeni nu cred că e, dacă stau bine să mă gândesc, fiecare tânăr are o poveste diferită, oricât de similari suntem ca specie. Pot totuși să dau rețeta care a funcționat pentru mine: o cană rasă de energie, se omogenizează cu răbdare, se scapă în bol toată solnița cu oameni faini și se adaugă toate lingurițele cu „da” pe care le ți în cămară. Da-uri la toate oportunitățile care îți ies în cale. La vârsta asta, a noastră, în general îți permiți să pui multe lingurițe de „da”, pentru că avem o plasă de siguranță financiar-emoțională.
Dacă scapi „mixul pe jos”, iei ingredientele și prepari altul. E ok să dai greș: cu alegerea facultății, cu alegerea hobby-urilor sau orice altă alegere. Avem timp să o luăm de la capăt. Putem chiar să ne luăm ani pauză să descoperim ce rețetă ni se potrivește. Putem să experimentăm atât de multe lucruri să ne dăm seama ce ni se potrivește.
Un mic detaliu legat de rețetă, e important să îți dai seama când trebuie să te oprești din pus lingurițe de „da” și să mai pui și niște „nu” în rețetă. De obicei se întâmplă puțin mai târziu, după liceu, dar e o mențiune importantă, pentru că „da”-ul dă dependență. La sfârșit puneți totul la cuptor. Așteptați să vă faceți oameni mari. Ajutați alți oameni mici să își facă propria lor rețetă.