Join us! Our #dreamteam is back in the game 😍

Poate că 2020 și 2021 nu sunt cei mai confortabili ani de până acum, unde mai pui și faptul că ai fost privat de evenimentele offline și interacțiunile calitative, care te ajută să îți faci prieteni noi, să experimentezi lumea și să câștigi experiențe de neuitat.

Am așteptat cu drag momentul în care să te anunțăm că am dat startul înscrierilor pentru echipele de voluntari RIUF.

Așa că, dacă vrei să faci parte din cea mai mișto echipă de voluntari (nu zicem noi, ci voluntarii noștri) și să-ți dezvolți abilitățile organizatorice, de comunicare și de leadership asta-i semnul de care aveai nevoie.

Hai ca voluntar la RIUF – The Romanian International University Fair, cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, să cunoști reprezentanții celor mai importante universități din lume, experți din mass-media, marketing, PR, antreprenoriat, IT, design, psihologie sau cinema și să afli ce înseamnă să organizezi evenimente ca RIUF și YouForum.

🌈 Aplică pentru #dreamteam dacă vrei să:

  • crești personal și profesional învățând de la echipe experimentate și de la profesioniști;
  • faci parte din una dintre cele mai dinamice și autonome echipe de eveniment;
  • îți faci prieteni din prima zi;
  • discuți cu experți și profesori din peste 10 țări și afli ce program de studiu este cel mai potrivit pentru tine, indiferent că e în țară sau în străinătate;
  • fii parte din generația YouForum, conferința dedicată 100% vouă, studenților și elevilor de liceu;
  • vezi pe bune ce înseamnă organizarea de evenimente;
  • exersezi limba engleză (te va ajuta, crede-ne).

RIUF va organiza în luna octombrie 3 ediții fizice (da, știm, ne-a fost dor) la București (2-3 octombrie), Cluj-Napoca (5 octombrie), Iași (7 octombrie) și o ediție 100% online pe 23 octombrie.

Cum devii parte din #dreamteam?

Completează formularul de înscriere disponibil AICI până pe data de 22 august, ora 23:59, ca să intri în procesul de selecție, iar pe data de 5 septembrie vei fi anunțat dacă ești oficial voluntar la RIUF.

Ulterior, vor urma o întâlnire cu echipa de organizare și un scurt training ca totul să meargă ca pe roate și să împărțim responsabilitățile. 

Ține minte și calendarul de recrutare, ca să fii pregătit pentru când vom lua legătura cu tine:

  • 14 august – 22 august perioada de aplicații pentru echipele de voluntari RIUF 
  • 23-24 august – prima etapă de selecție a echipelor de voluntari
  • 25 august – anunțarea celor care au trecut de prima etapă de selecție
  • 26 august – prima întâlnire a echipelor de voluntari RIUF
  • 28 august – etapa a doua de selecție a voluntarilor și anunțarea echipelor finale 
  • 4-6 septembrie – RIUF #dreamteam teambuiling 

We can do this together! Abia așteptăm să te cunoaștem!


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *