[Interviu] De ce e important să ai o experiență de studii internațională

Alexandru Melinte a absolvit Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar mai apoi s-a îndreptat către un Research Master la University of Groningen din Olanda. Cum e să studiezi la o universitate aflată în top 100 mondial și cât de importantă e experiența internațională în dezvoltarea personală și profesională, afli mai jos într-un interviu pentru RIUF:

Studiul în România versus studiul în străinătate. Cum ai făcut această alegere și cât de greu ți-a fost?

Am avut norocul să fiu acceptat în anul II la o bursă Erasmus de un an la University College London. După acea experiență, am decis să nu îmi mai continui studiile în România după terminarea licenței. Am luat această decizie punând în balanță oportunitățile oferite de sistemul universitar vestic față de cel românesc. Din păcate, în România nu am găsit un program satisfăcător, concordant cu interesele mele pe termen lung. Nu a fost o alegere dificilă, am judecat pragmatic. Nu am putut să găsesc niciun argument justificat care să mă facă să rămân în țară.

Ai studiat Modern History and International Relations la University of Groningen din Olanda. Cum e să fii student la o universitate aflată în top 100 mondial?

Depinde. Având în vedere că am și experiența sistemului universitar românesc, diferențele mi-au sărit în ochi. Probabil dacă aș fi plecat din anul I, nu aș fi știut ce să răspund, nu aș fi avut termen de comparație. E foarte diferit față de universitățile româneșți, asta e clar. De la un anumit nivel, lucrurile tind să se uniformizeze, diferă anumite practici. În principal, diferența se face din punct de vedere financiar. Majoritatea universităților din top 100 au forță financiară și sunt capabile să susțină ideile studenților. Dacă vorbim de științele sociale, unde teoretic proiectele studenților ar costă mai puțin, există modalități variate de finanțare a studiilor de teren, perioade de cercetare în altă țară, internshipuri, etc. În științele exacte, diferența e mult mai vizibilă. Universitățile din top 100 beneficiază de laboratoare la cele mai înalte standarde, aparatură recentă, etc. Pentru că se investesc sume mari în proiectele studenților, responsabilizarea lor se produce mai devreme. Având cunoștințe teoretice solide, oportunitățile de practică sunt mult mai variate.

Care sunt în mare costurile pe care le ai ca student în Olanda? Ce ți s-a părut foarte diferit față de România?

Taxele sunt puțin mai mari, dar există posibilitatea unor împrumuturi guvernamentale care pot acoperi taxele de școlarizare și o mare parte din cheltuieli. În Olanda, chiria e destul de scumpă, dar în ultima perioada se investește foarte mult pentru a rezolva problema.

 Cum e să ai colegi din toate colțurile lumii?

E o experiență care te schimbă. În primul rând, devii mult mai atent la sensibilitățile culturale și începi să te gândești mai mult la ce scoți pe gură. Am observat că oamenii care nu au experiența asta, tind să nu fie conștienți de greutatea cuvintelor.

Te-a ajutat în vreun fel multiculturalitatea lor?

Da, foarte mult. Probabil asta a fost experiența capitală. Am devenit mult mai deschis și mai tolerant.

De ce crezi că e important pentru fiecare student să aibă o experiență internațională?

Cred că e o experiență obligatorie. De altfel, majoritatea universităților din top 100 impun (OBLIGATORIU) măcar un semestru de studiu în altă țară. Pe lângă partea pragmatică, experiența internațională schimbă caracterul. Te scoate din zona de confort și devii mult mai curajos, gata să accepți provocările mai ușor.

Vino la ediția RIUF din orașul tău, pe 17-18 martie la București, pe 20 martie la Cluj-Napoca, pe 22 martie la Iași și pe 24 martie la Brașov și află mai multe despre condițiile de admitere, programele de studiu, oportunitățile de dezvoltare și împrumuturile guvernamentale direct de la reprezentanții oficiali din Olanda. Vrije Universiteit Amsterdam, University of Twente, University of Groningen, Faculty of Law, Radboud University sau Inholland University of Applied Sciences sunt o parte dintre universitățile olandeze prezente în această primăvară la RIUF.

Înscrie-te pe www.riuf.ro și învață și tu mai departe!

Poate te-ar interesa