Debating skills: cum să argumentezi corect un subiect

Să știi să argumentezi corect o anumită temă nu este o abilitate pe care să o folosești doar la școală, ci și atunci când susții un interviu de admitere la facultate sau când vrei să îți expui părerea la locul de muncă.

Ca să te descurci corespunzător într-o dezbatere trebuie să faci apel mai întâi la abilitățile tale de public speaking. Un discurs rostit cu intonație corespunzătoare, cu vocea hotărâtă și cu gesticulație va atrage din start atenția. Ce înseamnă însă o dezbatere de nota 10? British Council a stabilit patru puncte cheie:

  • Păstrează-ți obiectivitatea. Emoția trebuie lăsată la o parte mai ales atunci când un anumit subiect are o semnificație deosebită pentru tine. Folosește exemple concrete, cazuri mai mult sau mai puțin cunoscute potrivite cu tema. Nu uita de cifre. Dacă cunoști statistici care să-ți sprijine argumentul folosește-le încă de la început pentru a atrage audiența.
  • Fii flexibil și privește orice subiect din mai multe unghiuri. Dacă ești pus în situația în care trebuie să argumentezi o temă în care nu crezi pune-ți în valoare toate cunoștințe-le și folosește-ți propriile păreri ca să găsești cele mai bune contrargumente. Nu te grăbi și punctează cuvintele-cheie din discursul tău. Ele vor rămâne în mintea audienței.
  • Indiferent de tema cu care ești provocat, caută zonele de mijloc în dezbatere. Nu te rezuma la argumente pro și contra fixe. Nu orice este alb sau negru. Vei deveni mai plăcut de public sau de audiența din fața ta dacă vei recunoaște și care sunt limitele argumentelor tale.
  • Lasă loc de compromis. Chiar dacă ți-ai schițat anterior anumite idei și puncte-cheie, acultă atent ce îți spune interlocutorul tău și adaptează-ți mesajul sau contrargumentele. Deși poate nu vrei să te abați de la planul prestabilit, o remarcă fresh la un argument spus doar cu câteva minute înainte de cel cu care discuți aduce noi perspective în discuție. Orice dezbatere este o oportunitate ratată câtă vreme din ea nu ies noi idei și perspective cu privire la subiectul abordat.

Nu uita însă că pentru a fi un debater bun este necesar să urmezi un proces de research de calitate. Cu cât vei ști mai multe lucruri despre subiectele care interesează o paletă cât mai largă de oameni, cu atât vei reuși să faci față mai ușor oricărei provocări.   

Poate te-ar interesa