Roxana Magopet este PR&Marketing manager al FAN Courier, compania la care prima dată a fost angajată pe un post de dispecer. Acum gestionează brandul și clădește o relație de încredere între clienți și serviciile firmei. Roxana ne-a povestit, între altele, despre cum să facem alegeri în viață (de la alegerea studiilor, la alegerea carierei) și cum să tratăm eșecurile care inevitabil apar.
- Roxana, de ce Comunicare și nu alt domeniu? Asta ai vrut să faci de când erai mică?
Când eram mică visam să devin secretară, pentru că mi se părea fascinant să lucrezi cu documente, să le semnezi și să le ștampilezi. Sau profesoară. Sunt o tipă organizată, folosesc tot felul de culori pentru texte, ca să evidențiez ce doresc, aș face colecție de agende, carnete și alte produse de birotică și papetărie, iubesc stilourile, iar scrisul la tablă încă mi se pare ceva wow. Am stricat două șifoniere pentru că am “scris” cu gumă de șters pe ele, închipuindu-mi că scriu cu cretă pe tablă.
Am ajuns director de marketing și PR. Lucrez cu documente semnate și ștampilate, prefer să scriu în agenda, nu pe laptop, am stilou, deci aș putea spune că sunt aproape ce mi-am dorit. 🙂
Nu eu am ales domeniul, ci domeniul m-a ales pe mine. Am început cu marketingul, care fără PR nu prea se poate face. Ambele sunt ramuri ale limbajului în care te adresezi clienților, cumpărătorilor brandului pe care îl reprezinți.
- Știu că la FAN Courier ai început pe un post de dispecer. Cum a fost tranziția?
Cea mai mare parte a boardului de management din FAN Courier este formată din oameni care s-au alăturat companiei pe poziții entry-level. Business-ul de curierat este unul extrem de complex, deși lucrurile par foarte simple: iei coletul din punctul A și îl duci în punctul B. Greșit. Nici măcar eu, după 14 ani în companie, nu cunosc anumite detalii operaționale. În plus, business-ul este un organism viu, care se modifică de la zi la zi. Se schimbă proceduri, apar dezvoltări noi la cererea clienților, se adaugă departamente, taskuri, proiecte.
Este, așadar, o politică a companiei, ca angajații să evolueze și să avanseze în carieră, dar este, totodată, și o necesitate dictată de complexitatea business-ului. Eu am început cu un post de dispecer, adică preluam comenzile telefonice ale clienților, le notam într-un caiet studențesc de matematică, după care le predam operatorilor care plasau comenzile către curieri. În 2004, când m-am angajat eu, am fost a cincea dispeceră, iar biroul era un cub cu 4 posturi.
Am fost instalată separat, la un birou mic. Astăzi dispeceratul are peste 60 de oameni, aplicație de comenzi, soft pentru plasarea comenzilor către curieri etc. Țin clar minte că cel mai cool mi se părea să primești cască pentru preluarea apelurilor telefonice. Pe atunci eu nu am primit, împrumutam de la colege, dar astăzi face partea din dotarea standard a unui operator call-center, noua denumire fancy a acestui post.
- Ce contează cel mai mult când ești la final de liceu și trebuie să-ți alegi facultatea?
Să alegi un domeniu care te pasionează. Dacă îți vei petrece următorii 4 ani, sau și mai grav, întreaga viață, într-un domeniu ales de părinți, moda momentului printre colegi sau interesul financiar, vei fi un om nefericit. Și, crede-mă, viața este prea scurtă și prea frumoasă pentru a face un asemenea compromis.
Bun, ai putea să îmi spui “Dacă nu știu ce-mi place? Și dacă îmi plac 3 chestii și nu știu să aleg? Eu ce fac?”. Știi care este prima condiție pentru a reuși? Să începi să faci ceva. Orice. Pune pe hârtie pros and cons, gândește-te la ce ești talentat, ce te pasionează sau ce ți-ar plăcea să faci peste 15 ani. Baby steps. Nu te speria de multitudinea de variante sau variabile. Mergi în campusul facultății la care te gândești să studiezi. Așază-te pe o bancă și studiază oamenii de acolo, cum sunt, despre ce vorbesc, ce vibe au. Pentru că acolo îți vei petrece următorii ani din viață. Te vezi fericit în mijlocul lor? Îți garantez ca așa vei afla mult mai multe despre locul ăla decât citindu-le rubrica “Despre noi” de pe site sau din broșură.
Și nu în ultimul rând, ascultă-ți intuiția. Este vocea aia interioară. Este golul din stomac pe care îl simți când te gândești la varianta A sau B.
- Din punctul tău de vedere, în carieră balanța trebuie să atârne mai tare către pasiune sau către alegile bazate pe alte criterii? (salariu, etc)
Viața, deci implicit cariera, este despre a găsi echilibrul. Poți să mori de foame făcând ce îți place, poți să te scalzi în bănet dar să fii un om total nefericit saaaaaau poți să lupți cu tine și cu restul lumii pentru a găsi echilibrul care te face să zâmbești și dimineața în drum spre job, și seara la finalul programului când pleci de acolo către casă sau orice altceva ai în program.
- Dacă ar fi să organizezi un internship pentru elevii de liceu la departamentul tău din FAN Courier, ce calități ai căuta la candidați?
Aș căuta tineri cu bun-simț, răbdare, politețe și deschidere spre a se lăsa învățați. Toate aceste calități îl/o vor face un om bun de comunicare. Pentru că de foarte multe ori, vor trebui să asculte clientul, să empatizeze cu el și să reușească să îi ofere un răspuns satisfăcător fără să arunce responsabilitatea în curtea altcuiva. It’s not an easy job! 🙂
- Cum să trateze un tânăr primele lui eșecuri?
Cu indulgență. Breaking news: o să tot aibă eșecuri. De diferite tipuri. Mai mici, mai mari, mai importante, mai banale. Viața este o suită de eșecuri. Dar, stai! Ce este eșecul? DEX zice, printre altele, că este “nereușită într-o acțiune/insucces”. Ciudat, nu zice nimic despre „capăt de drum”, “exil” sau litere stacojii în piept pentru următorii 50 de ani. Lăsând gluma la o parte, sfatul meu către voi este acesta: ok, you fucked up. What next? Ce poți face astfel încât, dacă tot s-a întâmplat, să iasă ceva bun din asta? Transformă fiecare nereușită într-o oportunitate! Sau într-o lecție.
Principiul vacuității, pe care l-am descoperit citind Șlefuitorul de diamante, zice că lucrurile se întâmplă by-default. Noi suntem cei care le dăm conotația de bun/rău, în funcție de nevoile sau dorințele noastre de la momentul respectiv. De exemplu, lovești mașina. În timp ce pentru tine este ceva rău, pentru cel care are service-ul unde tu vei duce mașina la reparat, înseamnă business, bani, pâine pentru copii. Înțelegi ce zic? Dacă tot ai făcut nefăcuta, valorific-o.
- Ai schimba ceva în modul în care ți-ai clădit cariera? Dacă da, ce/ dacă nu, de ce?
Aș citi mai mult, aș experimenta mai mult, aș avea curaj să îmi spun părerea mai des, aș îndrăzni mai mult.
- Spune-ne un film, o carte sau un discurs pe care un tânăr trebuie neapărat sa îl/o parcurgă în drumul către idealurile lui.
O să vă spun care sunt cărțile mele preferate și de ce. Rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă dacă aceste cărți pot ajuta în vreun fel.
Prima este Black Box Thinking, scrisă de Matthew Syed, și care tratează tema…….eșecului, da 🙂 Fără să divulg foarte multe dintre învățăturile cărții, vă pot spune că este analizat modul în care anumite industrii tratează eșecul. Hai să comparăm industria aviatică cu cea medicală. Conform unui articol publicat în Journal of Patient Safety în 2013, peste 400,000 de americani mor în fiecare an ca urmare a erorilor umane medicale. Patru. Sute. De. Mii. Industria medicală nu vorbește deschis despre malpraxis. În schimb, industria aviatică face din fiecare eșec o lecție publică. Așa au apărut cutiile negre. Analiza lor devine obiect obligatoriu de studiu pentru întreaga industrie. Orice greșeală recunoscută este analizată pentru a se evita reapariția ei pe viitor și, atenție, nu este pedepsită. Concluzia? O atitudine deschisă față de eșec duce la evoluție.
Cea de-a doua carte pe care vi-o recomand este The Lucifer Effect, scrisă de Philip Zimbardo. Dacă o veți citi, veți descoperi de ce unii oameni se transformă și devin, practic, de nerecunoscut (apropo de declarațiile vecinilor din reportajele știrilor de la ora 17:00 despre ce om bun era) și, mai ales, veți afla cum se comportă psihicul uman, și deci și voi, în diverse situații de stres.
Ultima, dar nu cea din urmă, este Puterea prezentului, scrisă de Eckhart Tolle. Cartea asta m-a ajutat să mă descopăr și să mă înțeleg după ce am trecut printr-o experiență traumatizantă, o operație pe creier în urmă cu 3 ani. Sunt mult prea multe citate pe care vi le-aș lăsa aici. Cartea este dificilă și este foarte posibil să o abandonați după doar câteva pagini. Dacă se întâmplă asta, înseamnă că nu sunteți pregătiți pentru ea. 🙂 Lăsați-o în bibliotecă, o veți găsi la momentul oportun. Eu vă dezvălui doar atât: nu există probleme. Există numai situații – pe care le rezolvăm în prezent sau le acceptăm ca atare, ca parte din însușirile prezentului, până când ele se schimbă sau pot fi rezolvate.
Roxana Magopet a fost speaker în cadrul conferinței RIUF YouForum din luna octombrie 2018, în cadrul sesiunii ,,Learn to fail, don’t fail to learn”.