Cum este să stai la cămin în studenție. Tips&tricks

Fie că ești absolvent și mai ai puțin până să fii boboc în primul an de facultate, fie că mai ai câțiva ani de liceu, cu siguranță te gândești la viața de student cu tot ceea ce implică ea. Pentru mulți tineri studenția vine împreună cu prima experiență de stat la cămin, într-o cameră împreună cu mai multe persoane.

Cei mai mulți dintre studenți spun la momentul terminării facultății că una dintre cele mai importante și amuzante experiențe a fost locuitul în campus, alături de alți studenți de la mai multe facultăți și din ani diferiți. În campus diversitatea este la ordinea zilei, iar dacă știi să te organizezi anii de studenție în cămin pot fi cei mai frumoși.

De ce să stai la cămin? Avantaje și provocări

Ei bine, dacă privești situația pragmatic, chiar dacă mergi să studiezi în străinătate sau rămâi în țară, plata lunară la cămin este mult mai mică decât plata unei chirii într-o garsonieră sau un apartament. În plus, cheltuielile totale sunt mult mai mici. De exemplu, în Marea Britanie un loc la cămin costă minim 240 de lire, iar în Olanda prețurile pornesc de la 230 de euro. La aceste sume nu se adaugă însă cheltuielile cu întreținerea, așadar nu trebuie să îți faci griji cu privire la facturi.

În plus, de cele mai multe ori campusurile sunt amplasate foarte aproape de universitate și de facultăți, deci îți va fi accesibil să ajungi oricând.

La cămin vei cunoaște persoane din medii diverse, iar oportunitățile de a dezvolta relații sunt infinite. Vei adăuga în agenda personală tineri care studiază în domenii diferite, care te pot ajuta ulterior când ai nevoie de un sfat sau de ajutor cu privire la aspecte pe care nu le stăpânești.

Bineînțeles că, așa cum se întâmplă oriunde, nu toate lucrurile sunt roz. De multe ori zona de campus poate fi mult prea agitată pentru starea ta de spirit dintr-o anumită zi, camerele nu sunt foarte mari (deci spațiul de depozitare este limitat), iar dacă nu mergi direct cu o echipă de prieteni cu care să te cazezi s-ar putea să ajungi în cameră cu persoane care nu au aceleași afinități ca tine. Totuși, orice lucru poate fi îmbunătățit atâta vreme cât nu uitați să comunicați.

Tips&tricks. Cum te pregătești de mutatul în cămin?

În primul rând, informează-te atent cu privire la condițiile din fiecare cămin (uneori acestea diferă) și la drepturile și obligațiile pe care le vei avea. Pune în balanță costurile și dotările și privește situația în ansamblu ca să poți face cea mai bună alegere pentru tine. Dacă poți merge să vizitezi câteva camere înainte să optezi pentru această variantă este cu atât mai bine, însă dacă nu bazează-te pe fotografii și pe experiențele studenților care au mai stat acolo. Acum există câte un grup de Facebook pentru orice, nu-i așa?

Fă o listă cu lucrurile absolut necesare pe care să le iei cu tine. Nu uita că nu vei locui sigur(ă), așadar păstrează bagajul în limite rezonabile. După ce îți vei cunoaște colegii veți stabili împreună cum să arate camera și cu ce obiecte de decor o veți aranja.

Dacă vrei să alegi oarecum ce obiecte de mobilier din cameră îți aparțin, prezintă-te la cazare mai devreme și nu lăsa totul pe ultima sută de metri. Astfel vei avea și mai mult timp să te acomodezi cu spațiul și să te gândești la eventualele schimbări pe care să le propui colegilor tăi.

Respectă spațiul celor din jur și asigură-te că nu deranjezi pe nimeni cu acțiunile tale. Dacă ceilalți dorm, de exemplu, încearcă să nu faci gălăgie chiar dacă tu mai ai mult de lucru în ziua aceea. La nevoie apelează la spațiile de lucru în comun. De cele mai multe ori acolo te vei putea concentra și mai bine!

Faceți activități împreună cât mai devreme după ce vă cunoașteți. Tu și colegii tăi veți împărți aceeași cameră timp de minim un an, așadar este esențial să vă înțelegeți cât mai bine. Regula compromisului se aplică și aici, așadar, în situațiile în care este nevoie, fă un pas în spate.

Nu uita că unele dintre cele mai frumoase povești, pline de inspirație, provin din experiențele dominate de diversitate și provocări așa că, go for it!

Poate te-ar interesa