[Concurs] Hai în martie la RIUF și câștigă o sesiune de mentorat cu unul dintre speakerii conferinței RIUF YouForum

În luna martie, RIUF te provoacă să interacționezi cu peste 100 de universități din 15 țări și să afli informații despre programe de studiu, burse, surse de finanțare și oportunități pe care le poți accesa în țară sau în străinătate.

 

Așa cum ți-am mai spus, în această primăvară sărbătorim 20 de ediții RIUF și vrem să-ți oferim o experiență pe cinste, care să te inspire în viitoarele alegeri educaționale. Luna martie aduce o nouă ediție a conferinței RIUF YouForum, de data aceasta la București și la Cluj-Napoca, cu o serie de ateliere practice și sesiuni de discuții inedite, care pun accent pe educație și pe dezvoltarea personală și profesională.

 

Pe 18-19 martie, la Sala Palatului din București, ai ocazia să interacționezi cu peste 45 de speakeri printre care Dragoș Bucurenci, Cornel Ilie (VUNK), Matei Dima (BRomania) și să afli povești de succes de la oameni pasionați de ceea ce fac. La două zile distanță, pe 21 martie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, are loc prima ediție RIUF YouForum care aduce în fața tinerilor peste 30 de speakeri printre care Iulian Pădurariu (Pony Car Sharing), Roxana Rugină (Simplon), Bogdan Bob Rădulescu (Epic Show), care vor povesti despre educație, experiențe și oportunități ce nu trebuie ratate.

 

Acceptă provocarea „În martie merg la RIUF. Tu ce faci?” și stai de vorbă cu Paula Herlo sau Bogdan Pandea

 

Pentru că ne plac provocările și pentru că suntem convinși că și ție îți plac, avem un concurs în urma căruia poți câștiga o sesiune de mentorat cu Paula Herlo, Producător România, Te iubesc (dacă ești în București) și Bogdan Pandea, CEO Captain Bean (dacă ești în Cluj-Napoca). Tot ce trebuie să faci este să găsești flyerul RIUF la tine în liceu, să-i faci o poză și să o postezi pe pagina personală de Facebook, alături de mesajul „Pe 18-19 martie eu merg la #RIUFYouForum. Tu ce faci?” sau „Pe 21 martie eu merg la #RIUFYouForum. Tu ce faci?”, în funcție de orașul în care vei participa la RIUF YouForum.

 

Mai multe detalii despre regulamentul concursului găsești chiar aici. Ce spui, accepți provocarea noastră?

 

Poate te-ar interesa